FCSB se gândește deja la sezonul viitor, iar Mihai Stoica a anunțat ce jucător va reveni în curtea roș-albaștrilor.
Alexandru Pantea va juca iar pentru FCSB, iar managerul general al roș-albaștrilor are mare încredere în potențialul fotbalistului aflat acum la Hermannstadt.
Imediat după un meci câștigat de FCSB cu Dinamo, scor 3-0, Gigi Becali s-a declarat uluit de calitățile fundașului său: „Există un gen de fotbalist aparte. Sunt genii unii. Există jucători care pot evolua la echipa mare de la 16-17 ani. Nu am văzut până acum așa ceva, poate doar la Mirel Rădoi. Al doilea e Pantea”, a declarat patronul de la FCSB, la Pro Arena.
Mihai Stoica este convins că Alexandru Pantea se poate lupta pentru un loc de titular la FCSB, chiar dacă fundașul mai trebuie să progreseze.
„Îl văd luptându-se din vară pentru un loc de titular la noi. Îl văd foarte bine pe copil. Nu l-am văzut o dată să joace un meci slab la Hermannstadt. Da, vorbesc cu el. E genul lui Roberto Carlos de picior drept. Nu ţine cont de adversar, nu are emoţii, e „înţepat”. E uzat (n.r. – râde). Încă mai are probleme de poziţionare, probleme… Dar astea vin cu timpul, ai nevoie de repere. E puţin cam euforic, aşa, are impresia că ajunge primul la minge, dar se face jucător. E născut în 2003, are deja câteva meciuri la noi şi are un campionat în Liga 2”, a spus Mihai Stoica, pentru Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER